miercuri, 29 iulie 2015

Sunt hotărâtă: vreau copil

Știți și voi, probabil mai bine ca mine, care este cursul firesc al vieții. Copilărie-adolescență-maturitate-căsătorie- copil. Să ne oprim un pic asupra acestui ultimul cuvânt „copil”. Cât de simplu și complex poate fi, în același timp! Acum, vă rog să nu credeți că o să vă prezint în această postare filosofii de viață plictisitoare. Nu! Vreau doar să vă spun câteva ceva despre mine (că doar de aceea este blogul meu personal). Poate, cine știe, în experiența mea o să vă regăsiți și voi.  Poate vă ajută cumva.

Astăzi o să vă vorbesc despre faptul că vreau un copil. Este cea mai mare dorință a mea, dar nu de când mă știu, ci de aproape un an. De ce? Pentru că deja simt că am ajuns la vârsta potrivită pentru a avea un copil. Simt că familia mea nu este completă fără cel de-al treilea membru.

Pritenii mei care o să-mi citească blogul și o să vadă că vreau un copil, o să spună că am înnebunit. Și asta pentru că mereu am spus că a avea grijă de un copil, este cel mai dificil lucru din lume. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu am urât niciodată copiii, însă nu mă puteam vedea având grijă de unul. Abia îmi puteam purta de grijă mie însămi, dar mai ales unei ființe fragile cum este un copil.



Însă a venit vremea să nu mai fug de responsabilități și să-mi întemeiez cu adevărat un cămint. Soțul meu, alături de care sunt de aproape 15 ani îmi împărtășește și el opinia. Iar dacă vă întrebați de ce am pierdut vremea până acum și de ce nu am spus mai devreme „vreau copil”, ei bine, vă spun că motivul a fost teama. Teama de responsabilitate, teama că nu sunt pregătită, că nu suntem pregătiți, că nu avem suficiente de a-i oferi micuțului. Și chiar teama de faptul că nu voi mai arăta la fel. Da, știu, sună îngrozitor! Dar mi-a fost teribil de teamă că o să mi se deformeze corpul și nu o să mai am acea talie de viespe pe care cu greu mi-am întreținut-o.

Dar asta nu era decât o gândire egoistă. Văzând familiile frumoase pe care și le-au întemeiat prietenii mei, mi-am dat seama că și eu îmi doresc una. Și faptul că vreau un copil nu este dar un moft trecător, credeți-mă. M-am gândit bine, am reflectat și cred că am nevoie de această schimbare în viața mea.

La voi cum stau lucrurile? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu